Sport

De la U la marea rivală CFR Cluj

Dan Porcuțan Publicat Marți, 13 iunie 2017, 13:35

”Aici se încheie o etapă din viața mea de jucător, dar sunt sigur că va urma o nouă provocare, poate o altă șansă! În anul acesta petrecut la ”U” Cluj, m-am simțit minunat și am progresat mult pe plan sportiv. Vreau să le mulțumesc staff-ului, suporterilor și colegilor care m-au încurajat și m-au primit de la început foarte bine, mai ales antrenorului nostru cu portarii, Ema Dolha, fără de care nu eram aici! Mi-aș fi dorit să îmbrac de mai multe ori tricoul Universității, dar nu e întotdeauna cum vrei sau cum crezi tu, din păcate.” a scris Adi Rus pe contul său personal de Facebook imediat după ce a plecat de la U.

Portarul Rus a fost prezent și la primul antrenament de pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu a CFR-ului. Aceeași zi în care Dan Petrescu a fost prezentat oficial de către președintele clubului Iuliu Mureșan.

Adi Rus a venit la Universitatea anul trecut, însă nu a evoluat în prea multe meciuri. Ultimul meci pentru portar a fost în finala Cupei României pe județ, împotriva adversarei Gloria Cătina.

Echipa din Gruia, CFR Cluj a făcut multe schimbări în acest sezon, de la antrenor până la jucători, recent, a rămas fără portarul Traian Marc care și-a reziliat contractul. CFR Cluj se află într-un scurt cantonament în Poiana Brașov, iar pe urmă vor pleca în Slovenia (24 iunie-7 iulie). În Slovenia vor susține meciuri amicale importante contra unor echipe precum Partizan Belgrad (Serbia), NK Istra (Croația) și FK Zalgris (Lituania).

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj