Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal trebuie ca în decursul zilei de azi să ofere un răspuns ”feroviarilor”.
Cel mai probabil pe banca echipei a doua va fi tehnicianul Vasile Miriuță, proaspăt dat afară de la prima echipă. Iuliu Mureșan, președintele clubului a declarat pentru Digisport: ”Miriuță a sosit în Țară, dar își vizitează astăzi niște rude în Maramureș, iar mâine trebuie să vină la club să discutăm. El acum, are și varianta să antreneze echipa a doua, dacă va accepta. Eu știu ce am în gând să-i propun și să vedem ce vrea și el și să ajungem undeva la mijloc.”
În Liga a 3-a este la un pas de promovarea Universitatea Cluj, antrenată de Marius Popescu. Deci, U Cluj are șanse să își întâlnească marea rivală, CFR Cluj, din următorul sezon.
Formația secundă a CFR-ului a fost desființată în anul 2013.


