Economie

Clujul a pierdut lupta cu Timiș în mai multe statistici economice

Angelica Teocan Publicat 13.03.2017 10:58
Timisoara a devenit un po de dezvoltare

Din punctul de vedere al businessului, cifra de afaceri a com­paniilor (rezultatele pe 2015), Bucu­reş­tiul se află pe primul loc, cu 420 de miliarde de lei, urmat de Ilfov – 74 de miliarde de lei, Timiş – 51,8 miliarde de lei, Cluj – 43,6 miliarde de lei, Constanţa – 43 de miliarde de lei.

La polul opus se află Mehedinţi cu 2,6 miliarde de lei, Giurgiu – 5,1 mi­liarde de lei, Covasna – 5,3 miliarde de lei, Vaslui – 5,4 miliarde de lei, Teleorman – 5,5 miliarde de lei, Caraş-Severin – 5,6 miliarde de lei.

Din punctul de vedere al valorii adăugate în economie (VAB), din care se formează PIB, Bucureştiul aduce 172 de miliarde de lei, Constanţa – 34 de miliarde de lei, Timiş – 33 de miliarde de lei, Cluj – 32 de miliarde de lei, Prahova – 28 de miliarde de lei.

La polul opus, pe ultimul loc din punctul de vedere al valorii adăugate brute se află Mehedinţi cu 5 miliarde de lei, Giurgiu – cu 5,1 miliarde de lei, Covasna – cu 5,3 miliarde de lei, Tulcea – cu 5,7 miliarde de lei, Sălaj – cu 5,8 mi­liarde de lei.

Totodată, pe locul doi în clasamentul zonelor cu cea mai mare rată de angajare se află judeţul Timiş, cu 237.862 de angajaţi, adică 34% din locuitorii zonei.

Urmează Clujul, cu 229.837 de an­gajaţi, adică 33% din locuitorii ju­de­ţului, Sibiu cu 32% – 128.940 de an­ga­jaţi, Braşov cu 31,9% – 175.583 de an­ga­jaţi, Arad cu 132.715 angajaţi – 31,3%.