Actualitate

Concursul de proză „Pavel Dan” a ajuns la ediţia cu numărul XX

Calin Tantau Publicat Duminică, 28 august 2011, 17:45

Festivitatea a fost urmată de un recital al corului “Armonia” al Casei de Cultură, condus de preotul Sebastian Zăhan.

În acelaşi context, vizitatorii galeriei de artă situată în centrul oraşului au avut ocazia să admire cele mai frumoase creaţii aparţinând artiştilor platici turdeni: Maria Cristea, Cornelia Vidraşcu, Ionel Federiga, Maria Ilişiu, Manole Ciui, Felicia Răcean, Flaviu Bugnariu, Nicuşor Ţigănilă, Ovidiu Tabără, Iosif Stegaru, Gavril Nechifor, Iudita Pelea, Larisa Oniş, Maria Moldovan şi Ionică Todea.

La ediţia din acest an a concursului “Pavel Dan” au participat 20 de concurenţi majoritatea din zona Moldovei şi a Dobrogei. Cei cinci câştigători din acest an sunt: Ţion Adrian (marele premiu Pavel Dan), Ţuculescu Răzvan, Ciorca Ioan, Nicolescu Tulcea Tania (Slobozia) şi Talian Florentina Daliana (Tulcea). Toate premiile din acest an au fost acordate pentru proză scurtă. “Câştigătorii sunt nume importante în ceea ce înseamnă proza românească contemporană. A fost un concurs care a avut suişurile şi coborâşurile lui, cu ediţii mai bune sau mai slabe, dar an de an am avut un juriu serios şi colaboratori extraoridinari, acest concurs nu reuşeşte doar să strângă scriitori, ci să impună nişte valori”, apreciază organizatorii.   Daciana Derda

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj