Prezentările din cadrul evenimentului vor fi susţinute într-un limbaj accesibil publicului larg, de specialişti precum prof. dr. Horaţiu Boloşiu, preşedintele Societăţii Române de Reumatologie, Mihai Moisescu, director adjunct în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Cluj, Mihaela Lupşe, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase Cluj, Adelaida Haiduc, vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor Cluj.
Organizatorii evenimentului SaFrIna care înseamnă Sănătate, Frumuseţe, Interactivitate estimează un număr de 150-200 de participanţi, din care aproximativ 90% va fi public feminin.
“Participanţii sunt persoane interesate de sănătate şi prevenţie, iar lectorii sunt reprezentaţi de cadre medicale cu experienţă, medici de diferite specialităţi, farmacişti, reprezentanţi ai autorităţilor din domeniul sanitar, asistenţi medicali, interesaţi în oferirea de informaţii medicale de calitate, transpuse într-un limbaj accesibil publicului”, declară organizatorii. Ei mai spun că la fiecare ediţie a acestor întâlniri, lectorii au fost promovaţi pe plan local şi regional, astfel încât participanţii să poată lua legătura cu ei ulterior.


