Economie

Venituri mai mari pentru agenţiile de turism

Calin Tantau Publicat Joi, 28 iulie 2011, 20:31

Pe segmentul low cost s-a înregistrat, însă, o scădere a veniturilor, conform declaraţiilor mai multor reprezentanţi ai agenţiilor de turism clujene contactaţi de monitorul. “Am vândut foarte puţine pachete de 100-150 de euro, probabil că cei care le achiziţionau de regulă nu au avut bani acum nici pentru acestea”, a precizat Erika Kovari, agent de turism la A&R Tour. Concediile petrecute în Grecia sau Turcia la hoteluri de 5 stele, precum şi croazierele în locuri mai exotice precum Vietnam şi Cambodgia, unde două săptămâni de relaxare scad din conturile turiştilor peste 2.000 de euro, au devenit destinaţiile preferate ale clujenilor “cu dare de mână”. Deşi în tradiţie luna august este considerată luna concediilor, cele mai multe pachete turistice s-au vândut pentru lunile iulie şi septembrie, luni cu temperaturi mai scăzute în destinaţiile exotice.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj