Actualitate

Conducător auto, depistat de radar cu 201 km/h pe A3

Admin Publicat 10.04.2016 14:29

Potrivit unui comunicat al IGPR, duminică, în jurul orei 11.00, poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A3 Turda – Borş (calea 2), la kilometrul 15, au depistat un bărbat de 50 de ani, care conducea cu viteză excesivă.

Conducătorul auto a fost înregistrat de aparatul radar, în timp ce rula pe autostrada A3 cu viteza de 201 km/h.

Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 945 de lei, iar, ca măsură complementară, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.