Politică

Cioloş: Proiectul salarizării promovat de PSD, irealizabil

Anca M. COLIBĂȘANU Publicat 23.02.2016 10:17

''Nu există încă un proiect de lege a salarizării finalizat. Ministerul Muncii a lucrat pe mai multe variante, nu s-a consultat cu Ministerul de Finanţe ca să vedem care sunt posibilităţile. Proiectul promovat de doamna Rovana Plumb este irealizabil din punct de vedere bugetar'', a afirmat premierul Dacian Cioloş.

Întrebat ce are de reproşat proiectului anterior, Cioloş a afirmat că vrea un proiect care să ţină cont de posibilităţile bugetare ale României. ''Vreau un proiect care să ţină cont de posibilităţile bugetare ale Românie, altfel vindem iluzii oamenilor'', a spus premierul.

Fostul ministru al Muncii Rovana Plumb a replicat că actualul Guvern greşeşte.

''Impactul bugetar pe care eu l-am lăsat a fost de 29 de miliarde, prin implementarea efectivă şi totală a întregii legi, ceea ce ar fi însemnat că acest impact de 29 de miliarde să se fi aplicat sau implementat în patru ani de zi. Şi, da, este sustenabil'', a spus Rovana Plumb.

Ea a explicat că în varianta gândită de PSD, prevederile legii ar fi urmat să se implementeze gradual.

Premierul Dacian Cioloş a fost întrebat de jurnalişti, luni, la finalul participării sale la Adunarea Generală a Asociaţiilor Comunelor din România, dacă a respins proiectele legii salarizării bugetare prezentate de ministrul Muncii, Ana Costea, aşa cum s-a vehiculat în mass-media.

"Nu am respins niciun proiect, pentru că nu e niciun proiect deocamdată. Sunt mai multe variante care au fost lucrate de doamna ministru şi urmează să mai discutăm. Săptămâna trecută am avut o ultimă discuţie pe acest subiect şi aştept ca doamna ministru să vină cu o propunere pe care chiar să o putem lua în considerare. Dânsa a lucrat pe mai multe variante, dar fără să se coordoneze cu Ministerul de Finanţe, deci am nevoie şi de o coordonare şi cu Ministerul de Finanţe", a spus premierul, luni.

Autor

Anca M. COLIBĂȘANU

Aveți o știre, o informație sau o problemă care merită atenția publică? Scrieți-ne pe WhatsApp

Trimite-ne un mesaj

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.