Actualitate

Militarii clujeni atacați într-o misiune în Afganistan, medaliați de comandantul misiunii

Paul Niculescu Publicat 21.09.2015 19:49


Pe timpul vizitei efectuate la Spitalul Militar al Bazei Aeriene Kandahar, comandantul misiunii „Resolute Support” a stat de vorbă cu fiecare dintre cei trei militari, i-a felicitat pentru modul în care își fac datoria și le-a urat însănătoșire grabnică.

În semn de recunoștință față de modul de îndeplinire a misiunii, generalul de armată John Campbell, însoțit de generalul de brigadă Paul Bontrager, comandantul „Train, Advise, Assist and Command South”, și de consilierul său, Delbert D. Buyers, au acordat distincții militarilor români.

În teatrul de operații din Afganistan, generalul de armată John Campbell a fost numit comandant al ISAF în august 2014, iar în ianuarie 2015 a devenit comandant al misiunii „Resolute Support” din care fac parte şi militarii clujeni.