Actualitate

Irina va rămâne la Irinel Columbeanu

Calin Tantau Publicat Marți, 28 iunie 2011, 14:07
Astfel, Monica a revenit la numele Gabor, avut înaintea căsătoriei. În urma deciziei, ea va trebui să plătească pensie alimentară de 1.000 de lei pe lună pentru creşterea Irinei. Totodată, Monica va avea voie să o ia pe fetiţă în a doua şi a patra săptămână din lună şi în perioada de vacanţă (20 iunie – 20 august), atât în România, cât şi în străinătate. Sentinţa privind încredinţarea fetiţei poate fi atacată cu apel. În ceea ce priveşte partajul bunurilor, instanţa a dispus disjungerea şi judecarea într-un nou dosar pe rolul Judecătoriei Buftea. Monica Columbeanu a declarat, într-o scrisoare remisă presei, în 14 iunie, că orice bun care îi va fi atribuit după finalizarea procesului de partaj intenţionează să îl doneze orfelinatelor, spitalelor şi celor care sprijină oamenii străzii, dar şi pentru a-şi plăti avocaţii. Judecătoria Buftea a decis, în 6 iunie, încredinţarea Irinei lui Irinel Columbeanu, decizia fiind luată în timp ce Monica Columbeanu era plecată în Statele Unite, unde avea de onorat un contract. Anterior, pe 4 aprilie, Tribunalul Bucureşti a decis ca Irina să fie încredinţată temporar mamei ei, Monica Columbeanu, admiţând astfel recursul acesteia faţă de decizia Judecătoriei Buftea, care dăduse fetiţa în grija tatălui, până la soluţia finală privind divorţul.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj