Actualitate

De ce a fost arestat preventiv ginerele lui Vasile Blaga?

Anca M. COLIBĂȘANU Publicat 27.05.2015 21:20

Conform motivării instanţei, lipsa unei „reacţii ferme“ a sistemului judiciar şi lăsarea lui Rudeanu în libertate ar induce „perturbări grave ale disciplinei publice“, ale respectului faţă de lege, „stimulând temerea colectivă că justiţia nu este eficientă împotriva unor fapte deosebit de periculoase“.

Mai mult, arată judecătorul de drepturi şi libertăţi, cercetarea în libertate a ginerelui lui Vasile Blaga ar genera „doar oroare şi revoltă în societate“ şi „un sentiment acut de insecuritate, dar şi o încurajare a altor subiecţi de a desfăşura astfel de activităţi ilicite menite să le creeze un avantaj material rapid şi uşor“.

Tribunalul Bucureşti a decis, în 22 mai, arestarea preventivă a lui Andrei Rudeanu, în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 600.000 de euro.

Autor

Anca M. COLIBĂȘANU

Aveți o știre, o informație sau o problemă care merită atenția publică? Scrieți-ne pe WhatsApp

Trimite-ne un mesaj

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.