Actualitate

Expertele contabile din dosarul lui Marian Oprişan, eliberate din arest şi puse sub control judiciar

Admin Publicat Luni, 16 februarie 2015, 16:56

Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţiile formulate de Ileana Roxana Cernea (Pintea) şi Elena Valentina Muşuroiu în cazul deciziei din 5 februarie a Tribunalului Bucureşti, prin care s-a constatat legalitatea arestului preventiv, după trimiterea lor în judecată, în dosarul în care sunt judecate pentru că au stabilit împreună cum vor aborda expertiza în dosarul lui Marian Oprişan, astfel încât să îi favorizeze pe inculpaţi, informează Mediafax.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, Cernea şi Muşuroiu fiind deja eliberate din arest.

În 3 februarie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie le-au trimis în judecată, în arest preventiv, pe expertele financiar-contabile Ileana Roxana Cernea (Pintea), pentru favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu şi fals intelectual, şi Elena Valentina Muşuroiu, pentru complicitate la favorizarea făptuitorului şi complicitate la abuz în serviciu.

În acelaşi dosar, expertul Liviu Macovei a fost trimis în judecată în libertate, fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.