SUA au reacţionat ieri la violenţele din Cairo şi au cerut “tuturor părţilor să manifeste reţinere şi să evite violenţa”, informează AFP. Statele Unite “deplâng şi condamnă” violenţa împotriva “demonstranţilor paşnici” din Egipt, a afirmat Casa Albă, exprimându-şi totodată “îngrijorarea” în legătură cu atacurile împotriva jurnaliştilor aflaţi la faţa locului.
La rândul său, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, aflat la Londra, a calificat violenţele împotriva manifestanţilor de la Cairo drept “inacceptabile”: “Toate atacurile împotriva manifestanţilor paşnici sunt inacceptabile şi le condamn cu fermitate”.


