Politică

România şi perspectivele proiectului european

Anca M. COLIBĂȘANU Publicat Vineri, 9 ianuarie 2015, 14:29

În cadrul întâlnirii s-a discutat pe marginea strategiei, intereselor şi obiectivelor României în Uniunea Europeană, a provocărilor politice şi economice actuale, oportunităţilor şi dilemelor procesului de integrare europeană.

Tema României în context european a fost abordată din două perspective, una dintre acestea privind obiectivele strategice ale României în Uniunea Europeană, cea de-a doua vizând starea Europei în mod particular, cu dilemele, provocările şi limitele procesului european. 

În contextul atentatului de la Paris, Mihai Răzvan Ungureanu a subliniat că este pentru prima dată când se constată că întreaga construcţie europeană cere şi sacrificii umane.

La dezbaterea care a avut loc la facultatea de Studii Europene din cadrul UBB au mai participat conf. univ. dr. Valentin Naumescu, fondatorul şi coordonatorul Grupului de Reflecţie şi Analiză Internaţională Citadel.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Autor

Anca M. COLIBĂȘANU

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj