Actualitate

Accident în Căianu Vamă: O mașină a intrat în gardul unei locuințe după ce şoferul a adormit la volan

Admin Publicat 27.11.2014 10:02

Accidentul a avut loc în jurul orei 05:40 și în el au fost implicate patru victime, care au fost rănite ușor. La fața locului a intervenit ISU Mociu cu o autospecială de descarcerare şi două ambulanţe SMURD. Potrivit poliţiştilor, doar un singur pasager, o femeie, a avut nevoie de intervenţia medicilor, ea fiind rănită ușor.

„Un autoturism care se îndrepta dinspre Reghin înspre Apahida a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu remorca unui microbuz. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în gardul unui imobil şi a existat o singură victimă, o femeie care a fost rănită uşor. Conform primelor informaţii, şoferul autoturismului a adormit la volan”, a declarat pentru Monitorul de Cluj purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.