Actualitate

Teste gratuite pentru fumători

Calin Tantau Publicat Luni, 30 mai 2011, 13:08
Acţiunea va avea loc marţi, în intervalul orar 16-19, în Piaţa Mihai Viteazu, unde va fi amplasat un stand. „Acest test îl pot face toţi trecătorii, în special fumătorii”, subliniază reprezentanţii Organizaţiei Studenţilor Medicinişti Cluj. Astfel este marcată Ziua Mondială fără Tutun, celebrată pe 31 mai. Studenţii vor realiza şi un flash mob, între orele 17.00 – 18.00, tot în Piaţa Mihai Viteazul. Conform organizatorilor, participanţii vor purta tricouri portocalii şi albe şi se vor aşeza astfel încât să formeze o ţigară. Momentul acţiunii, prin care organizatorii doresc să transmită clar mesajul “O viaţă fără tutun”, îl reprezintă “rupererea” ţigării. „Scopul campaniei este de a trage încă o dată un semnal de alarmă asupra consumului de tutun. Persistenţa acestui gen de acţiuni este necesară pentru conştientizarea populaţiei asupra riscurilor pe care le presupune acest viciu”, au mai adăugat organizatorii. G.D.

 

 

 

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj