La 29 iulie 1848, „Deșteaptă-te române!' a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Național al României se află poemul patriotic „Un răsunet'' de Andrei Mureșanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului „'Foaie pentru minte, inimă și literatură'', pe o melodie culeasă de Anton Pann. Conținutul profund patriotic și național al poeziei a fost de natură să însuflețească numeroasele adunări ale militanților pașoptiști, pentru drepturi naționale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn „o adevărată Marsilieză românească''.
Imnul a fost intonat în timpul Războiului de Independență, în Primul Război Mondial și la Marea Unire din 1918. A fost, de asemenea, intonat în al Doilea Război Mondial.
„Deșteaptă-te române!'' a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Brașov din 15 noiembrie 1987 și în timpul Revoluției din decembrie 1989.
Imediat după Revoluția din decembrie 1989, „Deșteaptă-te române!'' a fost ales Imn Național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991. Conform Constituției României, Imnul Național este considerat simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului.
