O casă din localitatea Borşa a luat foc, incendiul producându-se în jurul orei 05.30. Potrivit reprezentanţilor ISU Cluj, nu au fost anunţate persoane rănite.
“A fost un incendiu la o casă de locuit din Borşa, dar din primele informaţii nu au fost anunţate persoane rănite”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş.


