O femeie de 44 de ani din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe strada Alexandru Vaida Voevod, ajungând la intersecţie cu Aleea Slănic, a schimbat direcţia de mers spre stânga şi nu a acordat prioritate de trecere unui motociclu condus din direcţie opusă, intrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului motociclului şi a unui alt tânâr de 26 ani ce se afla pe motocicletă.
Valoarea pagubelor este de aproximativ 14.000 lei.
Poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.


