Actualitate

FOTO: Percheziţii la vânătorii de comori dacice. Mii de piese de tezaur au fost confiscate!

Admin Publicat Marți, 18 februarie 2014, 17:52

Au fost identificate numeroase piese cu privire la care există date că fac parte din categoria 'Tezaur', fiind evaluate, în totalitate, la peste 100.000 de euro.

Au fost efectuate 14 percheziţii în judeţele Hunedoara, Timiş, Cluj, Covasna, Brăila, Suceava, Constanţa, Argeş şi municipiul Bucureşti, la domiciliile unor persoane despre care există suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea infracţiunilor de furt calificat de bunuri culturale şi spălare de bani.

În cauză, s-a reţinut că persoane care practică braconajul arheologic efectuând detecţii ilegale au sustras din situri arheologice protejate, aparţinând Patrimoniului Cultural Naţional al României, cantităţi importante de artefacte şi monede antice care, ulterior, au fost supuse unor activităţi sistematice de valorificare şi spălare prin intermediul reţelei internet.

Cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate şi indisponibilizate 3.520 monede antice şi medievale, trei detectoare de metale, soluţii şi reactanţi pentru curăţarea monedelor, aproximativ 300 kilograme de unelte şi arme antice din fier (dacice şi romane), precum şi vase ceramice antice şi medievale.

Conform evaluării prealabile efectuate de experţi, artefactele sunt originale şi provin din siturile arheologice de interes naţional şi prioritar din Munţii Orăştiei, din Transilvania, Banat şi din zona Dobrogei şi a Moldovei, aflate pe Lista Monumentelor Istorice, precum şi în Registrul Arheologic Naţional.

Au fost identificate numeroase piese cu privire la care există date că fac parte din categoria 'Tezaur', fiind evaluate, în totalitate, la peste 100.000 de euro.
 

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.