Actualitate

Programul Aeroportului din Cluj rămâne neschimbat în perioada Sărbătorilor de Iarnă

Admin Publicat 20.12.2013 17:56

În perioada 23 decembrie 2013 – 02 ianuarie 2014 acesta își continuă activitatea normal, asigurând  personalul necesar, astfel încât toate zborurile programate să fie efectuate conform programului stabilit, potrivit unui comunicat remis presei de aeroportul clujean.

”Ținând cont de complexitatea activității pe care o desfășurăm s-au luat toate măsurile necesare, pentru ca zborurile programate să fie operate în condiții optime și de maxiă siguranță, atât pe durata zilei cât și a nopții, în perioada 23 decembrie 2013 – 02 ianuarie 2014. Până în prezent avem în programul de funcționare un număr de 221 de zboruri, în intervalul calendaristic 23.12.2013 – 02.01.2014”, se arată în comunicatul de presă.

Potrivit aceleiași surse, informațiile privind zborurile pot fi consultate pe site-ul aeroportului, la secțiunea Informații Pasageri/Program Zboruri.

Totodată reprezentanții aeroportului clujean roagă pasagerii să contacteze companiile aeriene pentru  zborurile programate, întrucât acestea își pot rezerva dreptul de a aduce modificări orarului stabilit.

De asemenea, cu ocazia sărbătorilor de iarnă conducerea și colectivul Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj urează tuturor colaboratorilor, partenerilor și pasagerilor ”SĂRBĂTORI FERICITE!”

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.