Sport

FINAL CFR Cluj – Săgeata Năvodari 6 – 1. Ploaie de goluri în Gruia!

Bianca PREDA Publicat 09.12.2013 16:25

Pe locul zece în clasament și doar cu un singur gol marcat în cinci runde, CFR era condamnată la victorie în fața Săgeții. Misiunea feroviarilor a fost simplificată de Pogacsics, care a greșit lamentabil la primul gol reușit de trupa din Gruia. Goalkeeper-ul oaspeților a fost doar un simplu spectator la execuția lui Djokovic de la mijlocul terenului ('2). Primul care putea deschide însă scorul a fost Maftei. Singur la 2 metri, fundașul a reluat paralel cu poarta, ratare demnă de Cartea Recordurilor ('2).

Penalty, neacordat Săgeții

Năvodari putea reveni însă în joc, dar Sebastian Colțescu a închis ochii la un henț în careu comis de Piccolo ('17). În faza imediat următoare, Hora a avut golul în bocanc, însă Pogacsics s-a opus ('20). Portarul Săgeții a intervenit excelent și în fața lui Rui Pedro ('24) și Deac ('28, '35), dar nu a mai putut face nimic în fața lui Maah. După ce s-a distrat cu fundașii adverși, francezul a punctat cu o execuție în forță, pe centrul porții ('30). Clujenii nu s-au oprit din marcat. Rui Pedro și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, cu un șut sub bara transversală ('42).

Filip, eliminat

Oaspeții nu s-au dezmeticit nici după ieșirea de la vestiare. Deac a risipit orice emoție pentru echipa sa, printr-un gol marcat în primul minut de la reluarea jocului. Mijlocașul l-a driblat pe Pogacsics și a dus scorul la 4-0! Constănțenii și-au pus singuri sare pe rană, după ce Filip a văzut al doilea galben și implicit pe cel roșu, pentru un fault dur asupra lui Muniru ('54).

Gol, anulat clujenilor

CFR a încercat să profite de avantajul numeric, însă cei care au punctat au fost oaspeții. Sorian a dejucat ieșirea greșită la ofsaid a feroviarilor și l-a executat cu sânge rece pe Felgueiras ('65). A fost doar un foc de paie. Ardelenii au preluat din nou frâiele jocului, iar insistența lor a dat roade. După ce i-a fost anulat un gol perfect valabil, Deac a realizat dubla în minutul 85. La reluare, Camora a „spart” plasa, cu un vole din interiorul careului și a stabilit scorul final: 6-1!

Final de meci. CFR se impune cu 6-1, la capătul unui meci spectaculos.

Min 90+2 – Rada este avertizat

Min 87 – Gol CFR! Camora marchează din vole

Min 85 – Deac reușește dubla, cu o scăriță peste Pogacsics

Min 84 – Deac înscrie, dar Colțescu nu validează golul

Min 81 – Djokovic expediază o torpilă de la mare distanță, mingea trece puțin alături

Min 80 – Pogacsics boxează din fața lui Maah

Min 76 – Felgueiras reține din fața lui Dinu

Min 73 – Gabionetta ia o acțiune pe cont propriu, pătrunde în careu, dar intră în unghi și îi permite lui Pgacsics să intervină

Min 72 – Intră Costea, iese Rui Pedro

Min 65 – Gol Săgeata. Sorian reduce din handicap, după ce dejoacă ieșirea greșită la ofsaid a clujenilor

Min 63 – Intră Batin în locul lui Muniru

Min 61 – Camora trage total aiurea

Min 56 – Iese Achim, intră Lupu

Min 55 – Intră Gabionetta, în locul lui Hora

Min 53 – Filip este trimis la cabine după ce vede al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu!

Min 46 – Gol CFR Cluj! Deac își trece și el numele pe lista marcatorilor, după ce îl driblează pe Pogacsics!

Min 46 – Iese Tigoianu, intră Sorian

A început repriza secundă

Final de primă repriză. CFR conduce cu 3-0 pe Oțelul după primele 45 de minute.

Min 42 – Gol CFR! Rui Pedro înscrie și el, cu un șut sub bara transversală

Min 39 – Filip vede cartonașul galben

Min 35 – Deac îl ia la țintă pe Pogacsics din doar 4 metri!

Min 32 – Iese Grigora, intră Dinu

Min 30 – Gol CFR Cluj! Maah majorează diferența după o acțiune personală finalizată cu șut violent pe spațul porții

Min 28 – Deac caută colțul lung, dar Pogacsics respinge

Min 24 – Rui Pedro șutează, Pogacsics intervine

Min 23 – Felgueiras boxează din fața lui Tigoianu

Min 17 – Piccolo comite henț în careu, dar Colțescu lasă jocul să continue. Penalty neacordat oaspeților

Min 13 – Achim vede cartonașul galben

Min 12 – Maah nu reușește să împingă balonul în poartă, după o centrare a lui Deac

Min 9 – Achim trage mult alături

Min 4 – Peteleu primește cartonașul galben

Min 2 – Gol CFR! Djokovic deschide scorul după o gafă a lui Pogacsics. MIjlocașul a trimis în adâncime, mingea a luat o traiectorie ciudată și l-a păcălit pe goalkeeper-ul oaspeților ieșit greșit din poartă

Min 2 – Maftei ratează incredibil. Singur cu poarta goală, fundașul trimite, din 2 metri, cu exteriorul paralel cu poarta!

Min 1 – Maftei reia cu capul puțin peste

A început meciul

Echipele de start:

CFR: Felgueiras – Maftei, Piccolo, Rada, Camora – Muniru, Dokovic – Hora, Rui Pedro, Deac – Maah; Rezerve: Mincă – Sepsi, Brandao, Voiculeţ, Gabionetta, Costea, Batin

Săgeata: Pogacsics – Peteleu, Munteanu, Fl. Popa, I. Filip – N’doye, Vezan – Fl. Achim, Tigoianu, Grigoraş – M. Roman; Rezerve: Panagopoulos – D. Lopez, V. Dinu, Muzac, Fl. Chiţu, Sorian, Lupu