Actualitate

FOTO – Elena Băsescu, cu fiica sa în Parlamentul European: „De luni am revenit la muncă, am luat-o cu mine la Strasbourg”

Admin Publicat 20.11.2013 12:11

"De luni, am revenit la muncă după o pauză de două luni. Însă nu mă pot despărţi de Sofia, aşa că am luat-o cu mine. Acestea sunt primele poze ale sale de la Strasbourg", scrie Elena Băsescu, într-o postare pe Facebook, mesajul fiind însoţit de o serie de fotografii care o înfăţişează în PE alături de fetiţa sa şi de câţiva europarlamentari.

"Mulţumesc mult tuturor colegilor mei din Parlamentul European pentru primirea foarte călduroasă pe care ne-au făcut-o mie şi Sofiei. I-am simţit alături de mine într-un moment foarte important şi asta a făcut întoarcerea la lucru mult mai uşoară", a adăugat Elena Băsescu, în postarea de pe profilul său de Facebook.

Fetiţa Elenei Băsescu s-a născut la 1 septembrie, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală. Sofia Anais este primul nepot al preşedintelui Traian Băsescu.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.