La eveniment au fost prezenți mii de copii şi tineri din toate protopopiatele Arhiepiscopiei cărora Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, după ce a rostit o scurtă rugăciune, le-a adresat un cuvânt de bun venit
„Ați venit astăzi aici, la acest Festival al tineretului, pentru a ne arăta nouă și unii altora că ați încercat să fiți performanți. Noi nu ascundem gândul că ne punem mari speranțe în dumneavoastră; creștinismul s-a lățit pe tot pământul cu ajutorul unor entuziaști. Domnul Hristos a avut 12 Apostoli și cu ajutorul lor a cucerit toată lumea. Voi sunteți mulți și dorim ca să cucerim cu voi măcar România”, a spus Înaltpreasfinția sa, potrivit Radio Renașterea.
Gala Festivalului tinerilor din Arhiepiscopia Clujului a continuat cu evoluția participanților la toate secțiunile. Au fost prezente coruri, formaţii vocale şi instrumentale, precum şi tineri interpreţi din toate cele nouă protopopiate, care au prezentat un repertoriu: fie religios, fie popular, folk, pop sau clasic. Celelalte secțiuni, respectiv de creaţie, eseu şi pictură, teatru, media, dansuri de societate sau populare şi sport s-au desfășurat pe parcursul zilei, în diverse locații din parc.
Potrivit aceleași surse, festivalul a debutat pe 1 octombrie 2013 cu etapa parohială, a urmat o selecţie la nivel de protopopiat. Competiția s-a adresat tuturor tinerilor din parohiile urbane sau rurale din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud. Activitățile au fost coordonate de preoţi, profesori de religie şi voluntarii Asociaţiilor Tinerilor Ortodocşi, înfiinţate la nivelul protopopiatelor.


