Sport

Napoca Rally Academy, pe locul 1 la Braşov

Calin Tantau Publicat Duminică, 10 aprilie 2011, 13:42

Cu 61 de puncte, team-ul clujean a devansat campioana en-titre, Jack Daniel’s Rally Team, care a acumulat doar 45 de puncte. Echipajul NRA format din Bogdan Marişca şi Sebi Iţu a terminat pe locul secund un raliu dominat de o vreme de coşmar cu ploaie, lapoviţă, ninsoare, vânt şi soare şi o suprafaţă de concurs care îşi schimba aderenţa de la un minut la altul. Cu maşina pregătită peste noapte, Marişca şi Iţu s-au înscris in extremis la o etapă la care, cu trei zile înainte de start, nu ştiau dacă vor avea susţinerea financiară pentru a putea participa.

Din păcate, pentru Tempesta şi Dorin Pulpea, Tess Rally s-a încheiat nedrept de repede. După super-speciala de vineri seara, pe care au încheiat-o la 1,4 secunde de primul loc, lucrurile părea să meargă bine. Însă pe a doua probă specială de sâmbătă, a treia a raliului, diferenţialul faţă a Peugeot-ului S2000 a cedat şi cei doi au fost nevoiţi să tragă pe dreapta după doar câţiva kilometri.

Danny Ungur şi Tony Avram şi-au adjudecat lejer prima poziţie a clasei 19 (fosta grupa K) la Tess Rally. Revenit pe Subaru, Danny a dominat autoritar întrecerea, câştigând toate cele şase probe speciale de sâmbătă.

Echipajul Vlad Cosma – Florin Dorca a experimentat la Braşov primul abandon din carieră. Chiar pe prima probă a zilei secunde, sistemul de frânare al Citroenului C2R2 Max şi-a pierdut brusc eficienţa, maşina a glisat şi a lovit un parapet. Cu ansamblul roţii spate-stânga distrus, cei doi au fost nevoiţi să se oprească.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj