Potrivit reprezentanţilor poliţiei locale, bărbatul, A. M., a fost surprins cerşind în Piaţa Avram Iancu, în faţa Catedralei Mitropolitane Ortodoxe. Oamenii legii l-au legitimat după care l-au amendat pentru cerşetorie, timp în care, la faţa locului a ajuns şi o patrulă a jandarmeriei clujene, care patrula prin zonă şi care i-a informat pe poliţiştii locali de faptul că numitul A. M. este suspect de sustragerea unei sume de bani de la SC Biroul de Pelerinaje SRL, situat în Piaţa Avram Iancu. În urma discuţiilor purtate şi a verificărilor efectuate, A. M. a recunoscut că a sustras suma de 270 lei de la firma respectivă.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru cerşetorie după care a fost condus la sediul Grupării Mobile de Jandarmi pentru începerea demersurilor legale privind sustragerea sumei de 270 lei, iar ulterior urmând să fie preluat de Poliţia municipiului Cluj-Napoca pentru continuarea cercetărilor.


