Actualitate

Sorin Ovidiu Vîntu, CONDAMNAT la doi ani de ÎNCHISOARE

Calin Tantau Publicat 20.06.2013 14:19

Vîntu a fost găsit vinovat pentru că i-a trimis bani şi l-a sprijinit pe Nicolae Popa, fostul şef al Gelsor şi SOV Invest, firmele prin care Vîntu a delapidat FNI. Vîntu l-a ajutat pe Popa în timp ce acesta se ascundea în Indonezia, fiind condamnat la 15 ani de închisoare.

În 12 octombrie 2010, procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul instanţei supreme i-au trimis în judecată pe Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan pentru favorizarea lui Nicolae Popa, precum, şi pe Alexandru Stoian, şoferul lui Vîntu, pentru complicitate la această infracţiune.

Popa a fost condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare, pentru fraudă, în anul 2006, alături de Ioana Maria Vlas, în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, în 2000, în urma căreia mai mult de 100.000 de români şi-au pierdut banii investiţi. Statul român, care garantase, a fost obligat să plătească circa o sută de milioane de euro compensaţii.