Sport

„Îmi iau la revedere, las echipa!” Neluțu Varga PLEACĂ de la CFR și preia alt club din Superligă: „Alții mă doresc”

Sergiu CRĂCIUN vineri, 7 august 2026.
Neluțu Varga ia în calcul să plece de la CFR Cluj / Foto: Sportul Clujean

 

 

 

Înfrângerea suferită joi seara de CFR Cluj, 0-5 cu Tromso, nu i-a căzut deloc bine patronului Neluțu Varga, care ia în calcul serios să plece de la echipă.

 

Dacă ar pleca din Gruia, el nu ar vrea să se retragă din fotbal. Are în plan să investească la UTA alături de Gheorghe Falcă, fost primar al Aradului și bun prieten cu Varga.

„Merg la fratele meu, Ghiţă Falcă, care ştie să ajute echipa de fotbal, nu ca Emil Boc. Doamne ajută, să duc UTA în Champions League. Vreau să investesc într-un oraş care mă vrea. Când alţii vorbesc doar să saboteze numele meu, nici o problemă, alţii mă doresc. M-am supărat pe tot ce înseamnă Cluj. La anul îmi iau la revedere

Este ultimul an în care îi ajut. Las echipa la cine vrea să o ducă mai departe. Cadou. Nu vreau nici un ban. Să-i văd pe toţi care se laudă că vor să o ia, că sunt în stare să o ducă mai departe. Pentru că toată lumea se laudă şi nimeni nu se implică”, a spus Neluțu Varga, potrivit ProSport.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News