Actualitate

Ziua Drapelului, sărbătorită la Cluj-Napoca. Ovidiu Cîmpean: „Respectul față de Drapel înseamnă respect față de țară”

Mădălina IVAN vineri, 26 iunie 2026.
Ziua Drapelului

 

 

 

Ziua Drapelului Național a fost celebrată în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca. La eveniment au fost prezenți oficiali locali și județeni, reprezentanți ai Armatei și ai Bisericii. Manifestările au început Ulterior, ceremonia a continuat în Piața Avram Iancu, cu onorul militar, înălțarea tricolorului pe catarg și intonarea Imnului Național.

Ovidiu Cîmpean: „Respectul față de Drapel înseamnă respect față de țară”

Printre participanți s-a numărat și deputatul Ovidiu Cîmpean, care a transmis, după ceremonie, un mesaj cu ocazia Zilei Drapelului Național.

„Tricolorul este unul dintre simbolurile care ne amintesc cine suntem și ce datorie avem față de România. Pentru mine, respectul față de Drapel înseamnă respect față de țară, față de cei care au servit-o și față de responsabilitatea pe care o avem fiecare, acolo unde suntem”, a transmis parlamentarul.

Ziua Drapelului Național este sărbătorită în fiecare an, la 26 iunie, potrivit Legii nr. 96/1998. Data amintește de momentul din 1848 în care tricolorul a fost declarat drapel național.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News