Actualitate

Statuie de patrimoniu furată din Germania, găsită în România

Valentina PRELIPCEAN joi, 25 iunie 2026.
O statuie din bronz

 

 

 

Obiectul de patrimoniu a fost descoperit în locuința unui bărbat de 49 de ani, iar autoritățile încearcă acum să stabilească modul în care acesta a ajuns în România.

 

Polițiștii au descoperit statuia în localitatea Sătuc, județul Buzău, în urma unor investigații coordonate de Direcția de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române.

Potrivit anchetatorilor, obiectul face parte din ansamblul monumental „Der Dorfklatsch” („Bârfele satului”), fiind inclus în patrimoniul cultural național al Germaniei.

Statuia a fost găsită în locuința unui bărbat

În urma verificărilor, polițiștii au identificat statueta la domiciliul unui bărbat în vârstă de 49 de ani din județul Buzău, care ar fi cumpărat-o recent.

Realizată din bronz turnat și având aproximativ 1,5 metri înălțime, statuia fusese reclamată ca fiind furată la sfârșitul anului 2025 dintr-o localitate din Germania.

Autoritățile încearcă să afle cum a ajuns în România

Obiectul de patrimoniu a fost ridicat de polițiști și predat Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, care continuă cercetările pentru stabilirea traseului bunului și identificarea persoanelor implicate în furt.

În paralel, autoritățile române colaborează cu cele din Germania pentru clarificarea împrejurărilor în care statuia a fost adusă în România și pentru restituirea acesteia proprietarilor de drept.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News