Externe

Fost analist CIA: „Drona prăbușită la Galați reprezintă o provocare directă a Rusiei”

Sergiu TĂMAȘ Publicat 30.05.2026 18:26
O dronă rusească s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc din Galați  | Foto: presidency.ro

Paul Goble, un analist american și fost specialist în afaceri sovietice în cadrul CIA și al Departamentului de Stat al SUA, a afirmat că incursiunea Rusiei cu drone în România a fost o provocare deliberată, menită să testeze unitatea NATO și să pună presiune pe Republica Moldova, potrivit kyivpost.com.

Conform sursei citate, Golbe a susținut că negarea lui Putin era previzibilă, deoarece Moscova are de câștigat atunci când aliații dezbat responsabilitatea în loc să răspundă colectiv.

Vladimir Putin a dat vina pe Ucraina pentru drona care s-a prăbușit vineri, 29 mai 2026, pe un bloc din Galați.

Dictatorul rus a spus că au mai fost și alte dăți când drone ucrainene au trecut în Finlanda, Polonia, statele baltice și spune că „același lucru” s-ar fi întâmplat și de această dată.

„Ei mereu reacționează așa, încep să strige «Ajutor! Vin rușii! Atacă rușii!». După care aflăm că dronele erau ucrainene”, a susținut Putin.

Paul Goble nu a fost surprins că Putin a dat vina pe Ucraina și este convins că președintele rus a autorizat operațiunea cu drona de la Galați.

„Nu știu dacă el (Vladimir Putin – n. red.) cunoștea personal toate detaliile”, a spus Goble. 

„Dar sunt absolut sigur că a aprobat ideea ca dronele rusești să poată fi folosite împotriva României”, a mai adăugat analistul.

Golbe a apreciat că drona care a explodat la Galați e direct legată de „anexietatea” Rusiei față de Republica Moldova, al cărei guvern pro-european a demarat negocierile de aderare la UE, iar președinta Maia Sandu nu a exclus o posibilă unire cu România.

„Kremlinul riscă astfel de incursiuni”, a mai spus analistul CIA specializat în spațiul ex-sovietic, în opinia căruia incursiunea dronei rusești la Galați reprezintă, totodată, și o metodă de intimidare la adresa Chișinăului.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Autor

Sergiu TĂMAȘ

TEXT DEMONSTRATIV (conținut de test, va fi înlocuit): aici apare descrierea autorului — câteva rânduri despre domeniile pe care le acoperă, experiența profesională și subiectele urmărite constant. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua.