Fostul mijlocaș a recunoscut că, în perioada în care a colaborat cu Dan Petrescu, a rămas impresionat de modul în care antrenorul era dedicat clubului.
Deac a dezvăluit despre Petrescu că de multe ori rămânea peste noapte la stadion pentru a pregăti meciurile viitoare în cel mai mic detaliu.
„Cred că acest antrenor, acest om, acest caracter frumos merită o statuie la ce a făcut pentru acest club. Şi a făcut foarte multe lucruri, vă spun, şi multă lume nu ştie. A ajutat, a pus suflet. Venea dimineaţă la 7, pleca seara. De multe ori nu pleca.
Uneori, când ajungeam la antrenament dimineaţa, vedeam că atunci se trezise şi ieşea din birou. Un om care şi-a pus sănătatea, familia, pe locul doi, pentru acest club. Şi asta spune mult.
Merită o statuie în faţa stadionului pentru ce a reuşit: campionate la rând, performanţe în cupele europene. Jos pălăria!”, a spus Ciprian Deac despre Dan Petrescu, într-un interviu acordat pentru TVR.
Dan Petrescu este cel mai de succes antrenor din istoria CFR-ului, cucerind 5 titluri consecutive de campion (2018-2022) și o Cupă a României (2025).
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News


