Informația a fost făcută publică într-o postare pe rețelele de socializare, alături de imagini care prezintă cabana distrusă de incendiu. Potrivit ISU Hunedoara, citat de Agerpres.ro, pompierii au fost nevoiți să se deplaseze pe jos până la locul incendiului.

„Traseul de munte parcurs de pompieri pedestru a durat aproape trei ore. Colegii noștri au ajuns la locul intervenției în jurul orei 2:30. Cabana, cu o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați, a ars în totalitate. Focarele existente au fost lichidate și astfel, a fost eliminat riscul propagării incendiului la vegetația din jur și la pădure. În momentul producerii evenimentului, în cabană nu se aflau persoane”, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara.

La momentul incendiului nu se aflau persoane în cabană, iar în urma cercetărilor făcute de autorități incendiul pare ca ar fi izbucnit din cauza unui coș de fum care nu a fost curățat.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News


