O echipă mixtă Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) – Egis Alstom a efectuat luni, 20 aprilie 2026, recepția preliminară a două rame electrice interregionale Coradia Stream – unitățile TS20 și TS21, potrivit unei postări pe pagina de Facebook ARF.
Trenuri electrice noi la Cluj
Cele două unități electrice – TS20 și TS21 – fac parte din lotul celor 13 trenuri atribuite de ARF operatorului de transport feroviar InterRegional Călători.
Rutele de circulație pe care urmează să circule aceste trenuri sunt:
- București Nord – Brașov – Cluj-Napoca
- Cluj-Napoca – Deva – Timișoara Nord
- Brașov – Deva – Cluj-Napoca
- București Nord – Brașov
Potrivit sursei citate, transferul dreptului de proprietate asupra ramelor electrice TS20 și TS21 de la furnizor către beneficiar va avea loc ulterior, după finalizarea probelor de anduranță și semnarea procesului-verbal de recepție aferent punerii în funcțiune cu călători.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News


