Liderul de la Elysee a anunțat că a purtat discuții atât cu președintele american Donald Trump și cu președintele iranian Massoud Pezeshkian, cât și cu oficialii libanezi, pentru a transmite poziția Franței privind escaladarea violențelor. „Am avut o convorbire cu președintele libanez Joseph Aoun, precum și cu prim-ministrul Nawaf Salam. Le-am exprimat întreaga solidaritate a Franței în fața loviturilor nediscriminatorii lansate de Israel în Liban astăzi, care au provocat numeroase victime civile. Le condamnăm cu cea mai mare fermitate”, a transmis Macron într-o postare pe platforma X, conform ziare.com.
Președintele francez a avertizat că atacurile recente pun în pericol încetarea focului negociată la nivel regional și a subliniat că Libanul trebuie inclus în orice acord de stabilizare. „Aceste atacuri amenință în mod direct menținerea armistițiului care tocmai a fost convenit. Libanul trebuie, în mod imperativ, să facă parte din acesta”, a declarat șeful statului francez.
Franța susține dezarmarea Hezbollah și suveranitatea Libanului
Macron a reafirmat sprijinul Franței pentru autoritățile de la Beirut și pentru planul de consolidare a controlului statului asupra întregului teritoriu libanez. „Am reafirmat necesitatea de a proteja integritatea teritorială a Libanului și determinarea Franței de a sprijini eforturile autorităților libaneze pentru suveranitatea țării și pentru implementarea planului de dezarmare a Hezbollah”, a mai transmis acesta.
Bilanț provizoriu, sute de victime în Liban
Potrivit Ministerului Libanez al Sănătății, atacurile israeliene desfășurate miercuri pe teritoriul Libanului s-au soldat cu cel puțin 182 de morți și 890 de răniți, bilanțul fiind unul provizoriu.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News


