Cei doi s-au accidentat în timpul cantonamentului din Antalya din această iarnă și au fost indisponibili pentru primul meci din 2026, pierdut contra lui Dinamo, scor 0-1.
Potrivit celor de la GSP, Dan Nistor (37 de ani) a reluat antrenamentele alături de colegii săi. El n-a mai jucat din noiembrie într-un meci oficial, a bifat doar 45 de minute într-un meci amical și a acuzat din nou probleme medicale.
El se pregătește acum cot la cot cu întreaga echipă, astfel că ar putea fi cel puțin pe bancă la următorul meci, contra Unirii Slobozia, programat sâmbătă, 24 ianuarie.
Veștile nu sunt, însă, la fel de bune și în cazul lui Jovo Lukic. Atacantul este tot în afara antrenamentelor obișnuite și mai are nevoie de o perioadă de recuperare de aproximativ două săptămâni.
Astfel, primul meci în care ar putea reveni pe teren jucătorul bosniac este chiar derby-ul cu CFR Cluj, pe 7 februarie.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News


