Politică

Nicușor Dan pregătește audiențe cu magistrații. Sute de pagini despre problemele din Justiție, analizate la Cotroceni

Mădălina IVAN Publicat 20.12.2025 15:46
Nicușor Dan pregătește audiențe cu magistrații.  | Foto: gov.ro

Președintele i-a invitat pe toți magistrații care vor să semnaleze probleme de integritate în Justiție la o discuție „fără limită de timp”, începând cu ora 10:00, notează Agerpres.ro.

Inițiativa sa vine după ce procurori și judecători au susținut public magistrații care au făcut dezvăluiri în documentarul Recorder. Mai mult de atât, președintele a subliniat că va fi asigurată posibilitatea ca persoanele vizate șă își prezinte punctul de vedere, pentru a desfășura o dezbatere echilibrată și transparentă.

„Când sute de magistrați atrag atenția asupra unor probleme de integritate, este clar că situația este serioasă”, a declarat Nicușor Dan.

Pentru a proteja confidențialitatea participanților, jurnaliștii nu vor avea acces în sala de discuții, iar rezultatele vor fi prezentate într-o conferință de presă. Totodată, se va publica o sinteză a documentelor primite, fără a dezvălui identitatea expeditorilor.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News