În rândul statelor membre UE, în trimestrul trei din 2025 cea mai ridicată pondere a regenerabilelor în electricitatea netă generată se înregistra în Danemarca (95,9%), Austria (93,3%) și Estonia (85,6%), în timp ce Slovenia, Ungaria, Irlanda, Belgia, România, Grecia, Finlanda, Italia, Țările de Jos, Spania și Luxemburg au ponderi între 40% și 60%.
De asemenea, cea mai scăzută pondere era în Malta (16,6%), Cehia (19,7%) și Slovacia (21,1%).
În 21 state membre UE, ponderea surselor de energie regenerabilă în electricitatea netă generată a crescut în trimestrul trei din acest an. Cele mai mari creșteri anuale au fost în Estonia (20,6 puncte procentuale – pp), Letonia (18,9 pp) și Austria (16,3 pp).
Cea mai mare parte a electricității generate din sursele de energie regenerabilă a venit de la energia solară (38,3%), eoliană (30,7%) și hidro (23,3%), urmată de combustibili regenerabili (7,2%) și energie geotermală (0,5%). (Agerpres)
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News


