Economie

Deși șomajul în UE s-a stabilizat, România are cei mai mulți tineri care nici nu sunt angajați, nici nu studiază

Oleg GHILAS Publicat 03.11.2025 15:21
România are cei mai mulți tineri care nici nu studiază

Potrivit unei analize publicate recent de oficiul european de statistică, în luna septembrie 2025, comparativ cu august 2025, rata șomajului în zona euro a rămas stabilă la 6,3%, în timp ce în Uniunea Europeană rata șomajului a rămas stabilă la 6%. 

CITEȘTE ȘI: 
Nici nu studiază, nici nu lucrează: România, în topul țărilor europene cu cei mai mulți tineri în afara sistemului de educație și a pieței muncii

Eurostat estimează că 13,246 de milioane de bărbați și femei din UE, dintre care 11,003 milioane din zona euro, nu aveau un loc de muncă în luna septembrie a acestui an.

Deși șomajul în UE s-a stabilizat, România are cei mai mulți tineri care nici nu sunt angajați, nici nu studiază

În rândul statelor membre, cele mai ridicate rate ale șomajului s-au înregistrat în Spania (10,5%) și Finlanda (9,8%). La polul opus se situează Cehia și Malta, ambele cu o rată a șomajului de 3%. România se situează imediat sub media din UE, cu o rată a șomajului de 5,9% în luna septembrie, aceeași ca în august, potrivit raportului citat. 

Șomerii, conform definiției Biroului Internațional al Muncii (BIM), sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan următoarele trei condiții: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.

România se regăsește într-un top negativ al țărilor europene cu cei mai mulți tineri care nici nu studiază, nici nu lucrează.

Deși Uniunea Europană spune că vrea să reducă procentul de 11% sub 9% până în 2030 în cazul tinerilor aflați în afara sistemului de educație și a pieței muncii, doar 11 din 34 de țări europene au atins deja acest obiectiv în 2024. 

CITEȘTE ȘI: 
Populația activă a României a ajuns anul trecut la 8,3 milioane de persoane. Peste 450.000 de români, fără loc de muncă.

Conform unui raport publicat de Eurostat în luna mai 2025, 1 din 5 tineri români nu lucrează și nu studiază:
*România – 19,4%, 
*Italia  – 15,2 %, 
*Serbia – 14,9 %, 
*Lituania – 14,7 %, 
*Grecia  – 14,2 % 
*Bulgaria  – 12,7 %.

Sursa: Eurostat

Proporția persoanelor cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani din UE care nu erau angajate și nu urmau niciun program educațional sau de formare profesională în 2024 a variat de la 5% în Olanda la 19% în România, potrivit Eurostat. 

În general, țările din Europa de Sud și Europa de Sud-Est au cele mai ridicate rate (NEET) ale tinerilor care nu muncesc și nici nu studiază. Două motive esențiale stau la baza ratelor NEET: tinerii sunt fie șomeri, fie în afara forței de muncă. 

Potrivit datelor oficiale, în 2024, din cei peste 8,3 milioane de persoane care reprezentau populația activă a României, 451.000 erau șomeri, în timp ce rata de ocupare a tinerilor era sub 20%.

Conform datelor publicate recent de Institutul Național de Statistică (INS), numărul șomerilor în vârstă de 15-74 ani, estimat pentru luna septembrie a acestui an, s-a situat la 482.500 de persoane, în creștere față de luna precedentă (481.000 de șomeri), dar și comparativ cu aceeași perioadă din 2024, când s-au consemnat 465.800 de șomeri.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.