„Feroviarii” au deschis scorul în minutul 9, prin Damjan Djokovic, apoi „studenții” au revenit și au întors scorul înainte de pauză, prin Dino Mikanovic și Jovo Lukic. Scorul final l-a stabilit Lorenzo Biliboc, șut la colțul lung de la marginea careului.
Primul marcator din echipa lui Andrea Mandorlini a venit la flash-interviul de la finalul meciului. Djokovic este de părere că sistemul defensiv este principalul capitol la care suferă CFR în acest moment.
„Am luat primul gol aiurea, dar e bine că am egalat. Din păcate, nu a venit și al treilea gol. Așa a ales antrenorul, să mă schimbe. Asta face parte din fotbal, mereu sunt emoții, important e că echipa a revenit.
E de lucrat partea defensivă. Cred că am luat deja 19 goluri, prea mult. Și în Europa avem multe goluri luate, e prea mult. Trebuie să ne gândim bine cum să nu luăm goluri, după aia avem jucători de calitate în față care să marcheze. E prea mult.”, a spus Djokovic la finalul meciului, potrivit Digi Sport.
Mijlocașul croat a recunoscut că nemulțumirea lui Louis Munteanu privind un transfer în străinătate a afectat atmosfera de la echipă.
„Dacă un atacant e pe lista de plecări și vrea să plece și nu se întâmplă, bineînțeles că influențează. Acum, perioada de transferuri e închisă, noi trebuie să ne concentrăm pe ce avem de făcut pe teren. Trebuie să câștigăm încrederea pe care am pierdut-o”, a încheiat el.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News


