Sport

Fotbal internațional. Un fost jucător de la Manchester United a fost condamnat!

Sergiu CRĂCIUN Publicat 24.09.2025 09:58
Anderson a plecat în 2015 din Anglia | Foto: Manchester United Facebook

Fostul fotbalist are de suferit în urma neplății pensiei alimentare. 

Instanța din Porto Alegre l-a obligat pe Anderson să achite o datorie de 143.000 de lire sterline, însă acest lucru nu s-a întâmplat iar acum are de suferit.

Astfel, fostul jucător a fost condamnat la 30 de zile de închisoare în condiții stricte, anunță publicația britanică Mirror

Anderson are 9 copii și a mai fost în centrul atenției în urmă cu cinci ani. În 2020, el a fost suspectat de spălare de bani și că a încercat să ascundă aproximativ 4,7 milioane de lire sterline prin intermediul criptomonedelor.

Are 3 finale ale Ligii Campionilor!

Brazilianul a evoluat timp de opt ani la Manchester United, dintre care șase sub comanda legendarului Sir Alex Ferguson. A plecat de pe Old Trafford în 2015, apoi a mai jucat pentru Fiorentina și Internacional. 

Alături de „diavoli” și-a trecut în cont patru titluri de campion al Angliei, o Ligă a Campionilor și ale două finale pierdute. A triumfat în 2008, contra lui Chelsea, dar a cedat în 2009 și 2011, ambele contra Barcelonei.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News