Politică

Europarlamentarul clujean Daniel Buda: „Fermierii români și cei din vest vor primi subvenții egale.”

Sergiu TĂMAȘ Publicat 10.09.2025 17:45
Europarlamentarul clujean

Amendamentul său cu privire la acordarea de subvenții egeale a fost adoptat astăzi la vot.

Daniel Buda: „Victorie pentru ferimierii români!”

„Victorie pentru fermierii români și est-europeni! Amendamentul meu privind convergența externă a plăților directe – pentru ca fermierii din est și vest să beneficieze de subvenții egale a fost adoptat astăzi la votul din plen. Mulțumesc tuturor colegilor care au susținut această cauză justă!” a transmis Daniel Buda, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Președintele PNL Cluj afirmă că a a cerut și a obținut un pas important spre echitate pentru agricultorii noștri.

Actualmente, fermierii din țările din este parte a Uniunii Europene beneficiază de subvenții mai mici față de cei din vest, chiar dacă în ultimii ani costurile de producție s-au scumpit în ultimii ani.

Fermierii români sunt printre cei mai afectați de aceste diferențe deoarece primesc, în medie, cu aproape 40% mai puțin față de cei din Germania sau Franța.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News 

Autor

Sergiu TĂMAȘ

TEXT DEMONSTRATIV (conținut de test, va fi înlocuit): aici apare descrierea autorului — câteva rânduri despre domeniile pe care le acoperă, experiența profesională și subiectele urmărite constant. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua.