Național

O sabie de patrimoniu veche de circa 3.500 de ani, găsită în urma unei percheziții

Paula COPACIU Publicat 19.06.2025 18:25
O sabie de patrimoniu veche de circa 3.500 de ani

O sabie care ar putea face parte din patrimoniul național a fost găsită în urma unei percheziții domiciliare, a anunțat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău.

Polițiștii au pus în executare, în urmă cu o zi, un mandat de percheziție domiciliară emis de către Judecătoria Podu Turcului, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

„Activitățile s-au desfășurat în comuna Corbasca, la locuința unui bărbat, de 61 de ani, bănuit că ar fi deținut, în mod ilegal, un bun cultural susceptibil a face parte din patrimoniul arheologic național. În urma percheziției, polițiștii au descoperit o sabie, care, conform unei evaluări preliminare, ar putea data din epoca bronzului, având o vechime estimativă de aproximativ 3.500 de ani”, se precizează într-un comunicat al IPJ Bacău.

Sabia a fost ridicată în vederea expertizării, pentru a se stabili cu certitudine vechimea și proveniența acesteia, polițiștii continuând cercetările în dosar.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News