Sănătate

Început promițător pentru transplanturile din 2025. 4 familii au spus „da” pentru viață. Prima intervenție a avut loc la Cluj.

Paula COPACIU Publicat 14.01.2025 10:48
Început promițător pentru transplanturile din 2025| Foto: pixabay.com

Anul 2025 a început cu un val de speranță, datorită gesturilor neprețuite ale patru familii care au ales să ofere o nouă șansă la viață altor semeni, acceptând donarea de organe ale celor dragi, aflați în moarte cerebrală. Aceste decizii au permis ca 8 pacienți să beneficieze de transplanturi salvatoare.

Prima prevelare de organe a avut loc la Cluj

În 5 ianuarie, a avut loc prima prelevare de organe din acest an.

Intervenția a avut loc la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca. Atunci s-au prelevat rinichi și cornee de la o femeie, cu traumatism craniocerebral sever, aflată în moarte cerebrală, pentru care familia și-a dat acceptul pentru donare. 

În data de 9 ianuarie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, a doua prelevare multi-organ din 2025, de la un bărbat aflat în moarte cerebrală, cu hemoragie subarahnoidiană și stop cardiorespirator resuscitat, de la care s-au prelevat ficat și cornee. 

În 10 ianuarie a avut loc o altă prelevare de rinichi, la Spitalul Clinic de Urgență București. Echipa ATI a spitalului au făcut ca gestul familiei unei paciente aflate în moarte cerebrală, cu traumatism craniocerebral să nu fie în zadar și o minune să se petreacă pentru alți semeni. 

În data de 11 ianuarie, la Spitalul Universitar de Urgență Elias din Capitală, s-au prelevat rinichii și ficatul unei femei aflate în moarte cerebrală, cu hemoragie subarahnoidiană, după ce familia și-a dat acceptul pentru donarea de organe. 

„Mulțumim familiilor donatorilor pentru gestul neprețuit și echipelor medicale pentru profesionalismul lor! Prin gestul lor încă 8 români au primit o nouă șansă la viață prin transplantul de organe”, a transmis Agenția Națională de Transplant.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.