Sport

CFR Cluj, remiză în meciul contra Unirea Slobozia. Petrescu, nervos în timpul meciului.

Paula COPACIU Publicat 15.12.2024 18:05
Dan Petrescu a fost nervos în timpul partidei | Foto: Fotbal Club CFR 1907 CLUJ - Facebook

CFR Cluj a remizat, duminică, 15 decembrie, în meciul contra Unirei Slobozia, din etapa cu numărul 20 al SuperLigii.

Meciul s-a terminat 1-1 (0-1).

Unirea Slobozia a transformat o lovitură de pedeapsă în gol, în minutul 37.

Înainte de finalului partidei, CFR Cluj a reușit să egaleze prin golul lui Louis Munteanu.

Dan Petrescu, nervos în timpul partidei

În minutul 35, la scorul de 0-0, Pospelov, fundașul Sloboziei, a executat o lovitură de la 11 metri. Otto Hindrich a reușit să apere, iar apărătorii oaspeților au îndepărtat pericolul.

Doar că, în momentul în care fotbalistul gazdelor a lovit balonul, în careu se aflau nu mai puțin de 9 fotbaliști, 5 de la CFR, 4 de la Slobozia.

Conform regulamentului, niciunul dintre fotbaliști nu avea voie să se afle în suprafața de pedeapsă în momentul execuției, iar lovitra a trebuit să se repete.

În momentul în care „centalul” a indicat că penalty-ul va fi repetat, Dan Petrescu și-a ieșit din fire. A început să îl certe pe Ionuț Coza, arbitrul principal, în timp ce gesticula nervos. A fost ținut cu greu de cei din staff-ul echipei să nu intre în teren.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.