Politică

Nicolae Ciucă deschide lista PNL Dolj pentru Senat

Paula COPACIU Publicat 29.09.2024 18:13
Preşedintele liberalilor

Preşedintele liberalilor, Nicolae Ciucă, deschide lista PNL Dolj pentru un nou mandat de senator, potrivit unui comunicat al organizaţiei transmis duminică.

Conform PNL Dolj, decizia a fost luată în şedinţa de sâmbătă a Comitetului Director Judeţean şi Comitetului de Coordonare Judeţean, la care a fost prezent şi Nicolae Ciucă, alături de circa 350 de membri din cadrul organizaţiei.

Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, a obţinut primul mandat de senator în urma alegerilor din 6 decembrie 2020, tot pe lista PNL Dolj.

Pe următoarele locuri pe lista PNL Dolj pentru Senat, după Nicolae Ciucă – general (r), se află Veta Păsculescu – inginer, Irina Broscaru – profesor, Cosmin Călin – jurist, Gheorghe Popa – inginer şi Cristian Mitrică – economist.

În ceea ce priveşte lista pentru Camera Deputaţilor, aceasta este deschisă de preşedintele PNL Dolj, deputatul Ştefan Stoica – economist, urmat de fostul europarlamentar Cristian Buşoi – medic, inspectorul general al ISJ Dolj Daniel Alexandru Ion – profesor şi fostul prefect de Dolj Nicuşor Roşca – inginer.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.