Politică

Iohannis: România a fost şi va rămâne alături de Ucraina

Anca M. COLIBĂȘANU marți, 23 ianuarie 2024.
Iohannis spune că România a fost şi va rămâne alături de Ucraina  Foto: Administrația Prezidențială a României Facebook.com

 

„Din păcate, anul care a trecut a continuat să fie marcat de conflicte şi situaţii complexe, cu impact major asupra relaţiilor internaţionale. Cel de-al doilea an de război împotriva Ucrainei a continuat să provoace pierderi imense, multiplicând consecinţele negative la nivel global. România a fost şi va rămâne alături de vecinul său şi de cetăţenii ucraineni, care îşi apără cu curaj libertatea, suveranitatea şi integritatea teritorială”, a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România, potrivit Agerpres.

El a subliniat că, datorită eforturilor României, peste 33 de milioane de tone de cereale ucrainene au tranzitat teritoriul ţării noastre, reprezentând peste 60% din produsele care au fost transportate prin Culoarele Solidarităţii ale Uniunii Europene.

Şeful statului a amintit că, în octombrie anul trecut, cu ocazia vizitei preşedintelui Volodimir Zelenski la Bucureşti, a fost semnată Declaraţia Comună privind procesul referitor la ridicarea relaţiei dintre România şi Ucraina la nivel de Parteneriat Strategic. „Am reconfirmat acest angajament în cadrul recentei noastre convorbiri telefonice”, a adăugat preşedintele Iohannis.

El a afirmat că, la nivel regional, european, dar şi global, este imperativ să menţinem angajamentul ferm pentru Ucraina.

„Legat de soarta războiului, poziţia noastră rămâne categorică: numai Ucraina poate decide momentul, parametrii şi modul în care se vor desfăşura eventuale negocieri de pace”, a mai spus Iohannis.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News