Ştiri din Transilvania

EXPLOZIE urmată de incendiu, la un bloc din Sibiu. Două persoane au murit și peste 20 sunt evacuate

Diana CÎMPEAN Publicat 24.09.2023 09:54
EXPLOZIE urmată de incendiu

Pompierii militari sibieni au intervenit duminică dimineață pe strada Iazului din muncipiul Sibiu, unde a avut loc o explozie urmată de incendiu la un apartament situat la parterul unui bloc. La fața locului sunt mobilizate două autospeciale de stingere,  o autoscară, o ATPVM, două echipaje SMURD dintre care unul cu medic și un echipaj SAJ, scrie Mesagerul de Sibiu.

Pompierii au reușit pătrunderea în apartamentul în care a avut loc explozia. Până la acest moment au fost găsite două victime decedate. În continuare se desfășoară operațiuni de căutare-salvare în interiorul apartamentului. Pompierii acționează la acest moment pentru ventilarea apartamentului, întrucât există degajări dense de fum, incendiul a fost lichidat.

„Până în acest moment au fost evacuate aproximativ 20 persoane, din întregul imobil. La acest moment se încearcă pătrunderea în apartamentul unde a avut loc explozia, întrucât sunt degajări dense de fum”, spune Sg.maj. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu.

Strada Iazului a fost blocată pe tronsonul cuprins între străzile Ludoș și Valea Aurie pentru a permite intervenția pompierilor.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News