Actualitate

Cum s-a produs accidentul de pe Calea Moților? Cinci mașini avariate, patru persoane au ajuns la spital

Carmen LUCUȚ Publicat 22.05.2023 19:00
Accident pe Moților / Foto: Info Trafic Cluj-Napoca - Facebook

Totul a început atunci când unul dintre șoferii implicați în accident nu s-a asigurat când a schimbat banda de circulație. 

Atunci, mașina acestuia a lovit un alt autoturism, care a fost proiectat pe contrasens, în total fiind cinci mașini avariate.

„La data de 22 mai a.c., în jurul orei 17.15, polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un accident rutier produs pe strada Moților din Cluj-Napoca. Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a constatat că un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Cluj-Napoca, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea benzii de circulație, acroșând un alt autoturism care circula pe banda 2 a sensului său de mers, iar acesta ar fi fost proiectat pe contrasens, rezultând în final avarierea a 5 autovehicule.

În urma evenimentului, 4 adulți au fost transportați la spital pentru mai multe investigații de specialitate. Testările conducătorilor auto cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative”, a transmis IPJ Cluj.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.