Actualitate

Banca Transilvania organizează, în 8 mai, evenimentul BT primul Pass, pentru cei care vor să afle mai multe despre o carieră în banking (P)

Advertorial Publicat Miercuri, 26 aprilie 2023, 12:15
Banca Transilvania organizează, în 8 mai, evenimentul BT primul Pass, pentru cei care vor să afle mai multe despre o carieră în banking (P)

Ne știi de la festivaluri, de la every cool event & party, de la TV sau poate chiar ne-am cunoscut la un târg de cariere. Și pentru că vrem să fim transparenți până la capăt, am creat #BTprimulPass – biletul tău cu care ne poți face o vizită.

Ne vedem în 8 mai, Cluj-Napoca, BT Campus – headquarter-ul nostru. Partea tare e că poți să discuți la o cafea cu colegii din BT despre ce înseamnă o carieră în banking. Din Front Office până la IT – promitem să acoperim (aproape) tot. 

Și pentru că vrem să facem primul pas cu dreptul avem și câțiva invitați pe care, sincer, nu vrei să-i ratezi.

Ömer Tetik, CEO Banca Transilvania, vine la o sesiune extinsă de Q&A și ai ocazia să îi pui orice întrebare despre cariera lui – de la care a fost primul job, până la cum arată astăzi o zi la birou.

Mircea Miclea, profesor, cercetător, psiholog și profesor UBB, o să fie alături de noi cu o prezentare despre lifelong learning. O să aflăm împreună cum reușim să rămânem într-un proces de învățare continuă, chiar dacă în teorie am terminat “școala”.

Sergiu Mircea, Director Executiv Marketing, Comunicare & PR la BT, vine să ne vorbească despre leadership și motivație. O să discutăm despre care este mindset-ul de care ai nevoie atunci când vrei să îți construiești cariera.

Locație – BT Campus, Calea Dorobanților 30-36, Cluj-Napoca
Data – 8 mai
Ora – oricând între 13:00 și 19:00

Poți să treci pe aici pentru invitați, pentru o oportunitate de job sau pentru amândouă. Cum vrei tu. 

”Dacă vrei să vii doar la o poveste cu colegii noștri, intrarea este liberă și te așteptăm oricând la o cafea.

Dacă vrei să participi la unul dintre cele 3 evenimente, intrarea e tot liberă, dar trebuie să completezi formularul de înscriere de mai jos. Locurile sunt limitate”, mai spun cei de la Banca Transilvania.
Înscrierile se fac AICI. 

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj